10
ian.
13

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

(1)Beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, următoarele persoane, denumite în continuare persoane îndreptăţite:

a)oricare dintre părinţii fireşti ai copilului/copiilor, respectiv fiecare, în cazul prevăzut la art. 10 din ordonanţa de urgenţă;

a)oricare dintre părinţii fireşti ai copilului/copiilor;
(la data 28-dec-2012 Art. 1, alin. (1), litera A. din capitolul I modificat de Art. III, punctul 1. din Hotarirea 1291/2012 )

b)oricare dintre soţii cărora li s-a/s-au încredinţat copilul/copii în vederea adopţiei sau au adoptat copilul/copiii, respectiv fiecare, în cazul prevăzut la art. 10 din ordonanţa de urgenţă;

b)oricare dintre soţii cărora li s-a/s-au încredinţat copilul/copiii în vederea adopţiei sau au adoptat copilul/copiii;
(la data 28-dec-2012 Art. 1, alin. (1), litera B. din capitolul I modificat de Art. III, punctul 1. din Hotarirea 1291/2012 )

c)persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă;

d)asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptaţi;

e)persoana care a fost numită tutore.

(2)Persoanele îndreptăţite prevăzute la alin. (1) beneficiază de drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a)se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) sau, după caz, în prevederile art. 2 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă;

b)sunt cetăţeni români sau, după caz, străini ori apatrizi;

c)au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii;

d)locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

(2)Persoanele îndreptăţite prevăzute la alin. (1) beneficiază de drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a)se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) sau, după caz, în prevederile art. 2 alin. (5) şi (6) ori în prevederile art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă;

b)sunt cetăţeni români sau, după caz, străini ori apatrizi;

c)au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii;

d)locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora;

e)îndeplinesc obligaţia prevăzută la art. 12 alin. (2), respectiv art. 38 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 1, alin. (2) din capitolul I modificat de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 57/2012 )

(3)În situaţia în care părinţii copilului nu sunt căsătoriţi, dar copilul a fost recunoscut, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) se demonstrează pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelară.
(la data 28-dec-2012 Art. 1, alin. (2) din capitolul I completat de Art. III, punctul 2. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 2

(1)Drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (4) şi art. 9 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primele 3 situaţii prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

(2)Alocaţia de stat pentru copii se cuvine în cuantumul prevăzut la art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă pentru fiecare copil până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

(1)Drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (4) şi art. 9 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primele 3 situaţii prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

(1)Drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (4) şi art. 9 alin. (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă se cuvin pentru fiecare naştere sau, după caz, pentru fiecare situaţie prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 2 din capitolul I modificat de Art. III, punctul 3. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)Drepturile prevăzute la art. 31 alin. (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă persoanelor îndreptăţite pentru fiecare copil aflat în această situaţie şi se cumulează cu indemnizaţia prevăzută la art. 2 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 2 din capitolul I modificat de Art. II, punctul 2. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 3

(1)La stabilirea celor 3 naşteri sau, după caz, a celor 3 situaţii prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se iau în calcul numai cele pentru care s-a beneficiat de drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, respectiv de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În situaţia în care persoana se află la a patra naştere ori următoarele sau, după caz, la a patra situaţie prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă ori următoarele şi nu a beneficiat de drepturile menţionate la alin. (1), atunci, în înţelesul ordonanţei de urgenţă, drepturile prevăzute de aceasta se acordă.

(la data 28-dec-2012 Art. 3 din capitolul I abrogat de Art. III, punctul 4. din Hotarirea 1291/2012 )

CAPITOLUL II: Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copiluluiCAPITOLUL II: Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului, precum şi sprijinul lunar(la data 01-feb-2012 capitolul II modificat de Art. II, punctul 3. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 4

(1)Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului, prevăzute de ordonanţa de urgenţă, se acordă persoanelor îndreptăţite, dacă acestea au realizat venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, anterior datei la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a încuviinţat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

(2)De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele care au realizat în perioada de referinţă avută în vedere venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestora.

(3)Se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. o)- s) din ordonanţa de urgenţă şi în situaţia în care persoana admisă la cursurile unei alte forme de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar, postuniversitar de masterat sau de doctorat, organizat potrivit legii, nu poate începe cursurile din motive medicale, inclusiv starea de graviditate ori maternitate.

Art. 41

(1)În aplicarea prevederilor art. 11 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă acest drept nu se solicită, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună.

(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), persoana îndreptăţită care se află în concediu pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.

(3)În cazul persoanei singure sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prevederile art. 11 din ordonanţa de urgenţă nu se aplică.

(4)Pe perioada în care cealaltă persoană beneficiază de dreptul la concediul propriu de creştere a copilului de cel puţin o lună, dreptul celuilalt părinte la indemnizaţia pentru creşterea copilului se suspendă în condiţiile art. 16 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

(5)În situaţia în care persoana îndreptăţită optează potrivit alin. (2) la concediul fără plată, cererea pentru acordarea acestuia se depune şi se înregistrează la angajator, pe această perioadă aplicându-se corespunzător prevederile art. 21 şi 22 din ordonanţa de urgenţă.

(5)În situaţia în care persoana îndreptăţită optează potrivit alin. (2) la concediul fără plată, cererea pentru acordarea acestuia se depune şi se înregistrează la angajator, pe această perioadă aplicându-se corespunzător prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 22 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 4^1, alin. (5) din capitolul II modificat de Art. III, punctul 5. din Hotarirea 1291/2012 )

(6)Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică în situaţia în care persoana îndreptăţită solicită numai acordarea stimulentului de inserţie sau acesta este solicitat cu cel puţin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an ori cu 6 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

(6)Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică în situaţia în care persoana îndreptăţită solicită numai acordarea stimulentului de inserţie sau acesta este solicitat cu cel puţin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an ori cu 6 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
(la data 28-dec-2012 Art. 4^1, alin. (6) din capitolul II modificat de Art. III, punctul 5. din Hotarirea 1291/2012 )

(7)Solicitarea concediului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile prezentelor norme metodologice, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu.

(8)În situaţia în care persoana îndreptăţită prevăzută la alin. (1) nu solicită dreptul la concediul propriu de cel puţin o lună, aceasta are obligaţia de a anunţa în scris agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie teritorială, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, dacă nu se înregistrează situaţia prevăzută la alin. (6).

(8)În situaţia în care persoana îndreptăţită prevăzută la alin. (1) nu solicită dreptul la concediul propriu de cel puţin o lună, aceasta are obligaţia de a anunţa în scris agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie teritorială, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, dacă nu se înregistrează situaţia prevăzută la alin. (6).
(la data 28-dec-2012 Art. 4^1, alin. (8) din capitolul II modificat de Art. III, punctul 5. din Hotarirea 1291/2012 )

(9)În situaţia suprapunerii drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în condiţiile art. 8, drepturile prevăzute în prezentul articol pot fi solicitate de celălalt părinte care îndeplineşte condiţiile de acordare la finalizarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea celui din urmă copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioadă de cel puţin două luni, cuprinsă în perioada totală a concediilor suprapuse şi cumulate.
(la data 01-feb-2012 Art. 4 din capitolul II completat de Art. II, punctul 4. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 5

În aplicarea art. 2 alin. (5) lit. m), o)- s) din ordonanţa de urgenţă, cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare la nivelul studiilor universitare de masterat pot fi frecventate atât la unităţi de învăţământ de stat, cât şi particulare, autorizate sau acreditate, în condiţiile legii, în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Art. 6

(1)Drepturile reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) din ordonanţa de urgenţă se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul şi, după caz, de actele doveditoare prevăzute la alin. (4)-(7), care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă.

(1)Drepturile reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 11, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul, şi, după caz, de actele doveditoare prevăzute la alin. (4)-(7), care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 6, alin. (1) din capitolul II modificat de Art. II, punctul 5. din Hotarirea 57/2012 )

(2)În cazul în care nu a fost întocmit actul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de copia legalizată a actului constatator al naşterii. Pentru copiii cetăţeni străini sau români născuţi în străinătate, cererea va fi însoţită de certificatul sau extrasul de naştere tradus în limba română şi legalizat.

(3)Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), beneficiarii dreptului au obligaţia să depună la agenţia pentru prestaţii sociale judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţia teritorială, copia certificatului de naştere al copilului, în termen de 30 de zile de la eliberarea acestuia, dar nu mai târziu de 6 luni de la naşterea copilului sau 12 luni de la înregistrarea naşterii la autorităţile române competente, în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în cazul copiilor cetăţeni români născuţi în străinătate.

(4)Actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul se prezintă în copie certificată sau, după caz, autentificată pentru conformitate cu originalul şi sunt, după caz, următoarele:

a)certificatele de naştere ale copiilor pentru care se solicită drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, precum şi ale celorlalţi copii aflaţi în întreţinere;

b)hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;

c)hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;

d)hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;

e)decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;

f)hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;

g)actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească.

(5)Actele doveditoare privind realizarea de venituri, precum şi nivelul lunar, trimestrial sau anual al acestora, eliberate de angajator sau de organele competente, sunt, după caz, următoarele:

a)dovada eliberată de angajator sau de entităţile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri supuse impozitului, din care să rezulte că persoana îndreptăţită a realizat timp de 12 luni în ultimul an anterior naşterii copilului venituri din salarii, sau, după caz, de autoritatea competentă, în caz de dizolvare, faliment ori lichidare judiciară a angajatorului;

b)dovada privind veniturile realizate în anul fiscal anterior celui în care s-a născut copilul şi/sau, după caz, dovada privind venitul calculat în vederea plăţii anticipate a impozitului, precum şi copia deciziei de impunere, eliberată de autorităţile competente, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi/sau din activităţi agricole;

c)dovada eliberată de organele competente, în cazul persoanelor care realizează venituri profesionale neimpozabile;

d)dovada eliberată de organele competente, în cazul asociaţilor unici, privind veniturile realizate de aceştia;

e)adeverinţa eliberată de plătitorul indemnizaţiei de maternitate, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de angajator sau, după caz, de casa teritorială de asigurări de sănătate ori de agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă;

f)dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori sau, după caz, declaraţia pe propria răspundere, din care să rezulte data de la care solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului;

g)copia contractului de muncă sau, după caz, dovada eliberată de angajatori ori de autorităţile competente străine sau române, tradusă şi legalizată, care să ateste perioadele în care au fost realizate activităţi profesionale şi care sunt totalizate conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulamentul nr. 883/2004 şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi veniturile aferente acestor activităţi, inclusiv cele provenite din perioadele de şomaj şi concedii medicale. Aceste prevederi se aplică şi persoanelor care au realizat activităţi salariale ori independente în statele care aplică prevederile Regulamentului (CEE) nr. 1.408/1971 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora, care se deplasează în cadrul Comunităţii, pentru situaţiile prevăzute la art. 90 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

(6)Actele doveditoare privind atestarea situaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă şi, după caz, nivelul venitului lunar aferent acestor perioade, certificate pentru conformitate de autorităţile competente, sunt următoarele:

a)dovada eliberată de instituţia care a trimis persoana în misiune permanentă în străinătate, pentru situaţia prevăzută la lit. k);

b)dovada eliberată de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, pentru situaţiile prevăzute la lit. a), b), c), t);

c)dovada eliberată de casele teritoriale de pensii, pentru situaţia prevăzută la lit. d) şi e);

d)dovada eliberată de angajator pentru situaţiile prevăzute la lit. c), d), f), i), j), u);

e)dovada eliberată de casa teritorială de asigurări de sănătate, pentru situaţia prevăzută la lit. c);

f)adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ, care să ateste frecventarea cursurilor fără întrerupere, până la data solicitării acesteia, pentru situaţiile prevăzute la lit. m)- s);

g)diploma de absolvire, foaia matricolă sau adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior, pentru situaţiile prevăzute la lit. t) şi v);

h)livretul militar, certificatul sau orice altă dovadă eliberată, după caz, de centrul militar în a cărui rază teritorială domiciliază persoana îndreptăţită sau de structurile militare ale instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în care sunt precizate cu exactitate perioadele şi natura situaţiei respective, pentru situaţia prevăzută la lit. l).

i)dovada privind calitatea de elev, student sau masterand la o unitate de învăţământ, recunoscută pe teritoriul statului respectiv, eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ori de către instituţiile de învăţământ abilitate pentru recunoaşterea studiilor ori a perioadelor de studii efectuate în străinătate, în baza procedurilor legale în vigoare, pentru situaţia prevăzută la lit. m).

(7)În cazul prevăzut la art. 2 alin. (5) lit. j) din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită prezintă dovada eliberată de angajator, din care să reiasă că aceasta s-a aflat în perioada de maximum 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe perioadă determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată la acelaşi angajator, considerate contracte succesive, conform art. 80 din Legea nr. 53/2003Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

(8)În cazurile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. g) şi h) din ordonanţa de urgenţă, nu este necesar ca persoana îndreptăţită să prezinte acte doveditoare privind atestarea acestor situaţii, drepturile respective fiind acordate de agenţiile teritoriale.

(9)Alte acte doveditoare privind acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) din ordonanţa de urgenţă sunt, după caz, următoarele:(9) Alte acte doveditoare privind acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 31 alin. (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă sunt, după caz, următoarele:(la data 01-feb-2012 Art. 6, alin. (9) din capitolul II modificat de Art. II, punctul 6. din Hotarirea 57/2012 )

a)declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte firesc sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de indemnizaţie sau de stimulent;

b)declaraţia pe propria răspundere a persoanei îndreptăţite din care să reiasă că se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament unei alte persoane ori unui organism privat autorizat sau serviciu public;

c)certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap;

c1)certificatul de încadrare în grad de handicap a persoanei îndreptăţite;
(la data 01-feb-2012 Art. 6, alin. (9), litera C. din capitolul II completat de Art. II, punctul 7. din Hotarirea 57/2012 )

d)adeverinţa eliberată de medicul specialist privind certificarea naşterii înainte de termen;

e)alte documente, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, la solicitarea agenţiilor teritoriale.

(10)Pentru cetăţenii străini sau apatrizi, componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică se dovedesc cu documentele eliberate de autorităţile din ţara de origine şi confirmate de autorităţile române sau, după caz, cu documentele eliberate de autorităţile române, precum şi cu alte documente prevăzute la alin. (4).

Art. 7

(1)Concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1) şi (4), art. 6 şi 10 din ordonanţa de urgenţă, se acordă pe bază de cerere aprobată de către angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea persoana îndreptăţită.

(2)În situaţia persoanelor îndreptăţite care realizează venituri din activităţi independente sau agricole şi care nu lucrează în baza unui contract de muncă, concediul reprezintă întreruperea/suspendarea activităţii pe perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în situaţia solicitării drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă.

(3)Persoanele care frecventează cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare de masterat şi de doctorat beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului indiferent dacă întrerup sau nu frecventarea cursurilor pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

(1)Concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), art. 6, 10 şi 11 din ordonanţa de urgenţă, se acordă pe bază de cerere aprobată de către angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea persoana îndreptăţită.

(1)Concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), art. 6 şi 11 din ordonanţa de urgenţă, se acordă pe bază de cerere aprobată de către angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea persoana îndreptăţită.
(la data 28-dec-2012 Art. 7, alin. (1) din capitolul II modificat de Art. III, punctul 6. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)În situaţia persoanelor îndreptăţite care realizează venituri din activităţi independente sau agricole şi care nu lucrează în baza unui contract individual de muncă, concediul reprezintă întreruperea/suspendarea activităţii pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în situaţia solicitării drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3), art. 11, respectiv art. 31 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

(2)În situaţia persoanelor îndreptăţite care realizează venituri din activităţi independente sau agricole şi care nu lucrează în baza unui contract individual de muncă, concediul reprezintă întreruperea/suspendarea activităţii pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în situaţia solicitării drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 11, respectiv art. 31 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 7, alin. (2) din capitolul II modificat de Art. III, punctul 6. din Hotarirea 1291/2012 )

(3)Persoanele care frecventează cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare de masterat şi de doctorat beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului sau de drepturile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă indiferent dacă întrerup sau nu frecventarea cursurilor pe perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 sau 7 ani, în cazul copilului cu handicap.
(la data 01-feb-2012 Art. 7 din capitolul II modificat de Art. II, punctul 8. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 8

(1)În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie, până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori se produce o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, aceasta, la finalizarea concediului sau, după caz, a dreptului la stimulentul de inserţie, acordat pentru copilul anterior, optează, pe baza unei noi cereri, pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 7 din ordonanţa de urgenţă. Pentru continuitatea acordării drepturilor, cererea trebuie să fie depusă cu 60 de zile înaintea împlinirii de către copilul anterior a vârstei de 1, 2 sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sau în termen de maximum 30 de zile de la această dată. În cazul în care se depăşeşte acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii.

(11)În cazul prevăzut la alin. (1), dacă persoana îndreptăţită nu a îndeplinit pentru copilul născut anterior condiţiile de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului/stimulentului lunar sau stimulentului de inserţie, însă le îndeplineşte pentru acest din urmă copil, părintele/persoana îndreptăţită care a beneficiat de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului sau, după caz, de stimulentul lunar/stimulentul de inserţie poate opta pentru încetarea drepturilor menţionate acordate pentru copilul anterior, celălalt părinte/cealaltă persoană îndreptăţită având posibilitatea de a solicita drepturile pentru acest din urmă copil.
(la data 01-feb-2012 Art. 8, alin. (1) din capitolul II completat de Art. II, punctul 9. din Hotarirea 57/2012 )

(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, după cum urmează:

a)nu mai mult de 3.400 lei în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă;

b)nu mai mult de 1.200 lei, în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.

(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, prin utilizarea în calcul a indicatorului social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează:

a)nu mai mult de 6,8 ISR în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă;

b)nu mai mult de 2,4 ISR în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 8, alin. (2) din capitolul II modificat de Art. II, punctul 10. din Hotarirea 57/2012 )

(3)În cazul prevăzut la alin. (1), dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă.

(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită anterior, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(5)În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, la stimulentul de inserţie, pentru copilul anterior, încetează la data acordării noului drept.

(la data 28-dec-2012 Art. 8, alin. (5) din capitolul II abrogat de Art. III, punctul 7. din Hotarirea 1291/2012 )

(6)În situaţia în care unul dintre părinţi se află în concediul de maternitate prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţiile lunare prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) din ordonanţa de urgenţă se pot acorda doar după terminarea acestuia din urmă, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului.

(6)În situaţia în care unul dintre părinţi se află în concediul de maternitate prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţiile lunare prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3) din ordonanţa de urgenţă se pot acorda doar după terminarea concediului de maternitate şi nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului.
(la data 01-feb-2012 Art. 8, alin. (6) din capitolul II modificat de Art. II, punctul 10. din Hotarirea 57/2012 )

(7)În situaţia în care persoana se află cu primul copil în perioada de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi naşte un alt/alţi copil/copii sau se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, după data de 1 ianuarie 2011, pe perioada suprapunerii naşterilor sau, după caz, a situaţiilor, suma prevăzută la art. 9 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă nu se acordă.

(la data 28-dec-2012 Art. 8, alin. (7) din capitolul II abrogat de Art. III, punctul 7. din Hotarirea 1291/2012 )

(8)În situaţia prevăzută la alin. (7), la terminarea perioadei de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare pentru copilul născut după data de 1 ianuarie 2011 sau, după caz, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, survenite după această dată, persoana îndreptăţită optează pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

(la data 28-dec-2012 Art. 8, alin. (8) din capitolul II abrogat de Art. III, punctul 7. din Hotarirea 1291/2012 )

(9)În situaţia prevăzută la alin. (8) se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului aplicând corespunzător dispoziţiile alin. (2)-(4).

(la data 28-dec-2012 Art. 8, alin. (9) din capitolul II abrogat de Art. III, punctul 7. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 9

(1)În situaţia în care după alegerea opţiunii de concediu de către persoana îndreptăţită, copilul/copiii este/sunt încadrat/încadraţi în grad de handicap, dreptul prevăzut la art. 2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menţionat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

(2)În situaţia în care, după împlinirea vârstei de un an sau 2 ani, copilul, respectiv unul sau mai mulţi dintre copiii rezultaţi din sarcini multiple, este încadrat într-un grad de handicap, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menţionat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

(3)În situaţia în care unul dintre copiii rezultaţi în urma unei sarcini multiple este încadrat într-un grad de handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, pentru acesta se continuă concediul şi plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă. În cazul în care sunt încadraţi în grad de handicap mai mulţi copii rezultaţi în urma unei sarcini multiple, pe lângă indemnizaţia pentru creşterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se va acorda şi suma prevăzută la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, în raport cu numărul copiilor.

(1)În situaţia în care, după alegerea opţiunii de concediu de către persoana îndreptăţită, copilul/copiii este/sunt încadrat/încadraţi în grad de handicap, dreptul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menţionat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

(2)În situaţia în care, după împlinirea vârstei de un an sau 2 ani, copilul, respectiv unul sau mai mulţi dintre copiii rezultaţi din sarcini multiple, este încadrat într-un grad de handicap, dreptul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menţionat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii.

(3)În situaţia în care unul dintre copiii rezultaţi în urma unei sarcini multiple este încadrat într-un grad de handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, pentru acesta se continuă concediul şi plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. În cazul în care sunt încadraţi în grad de handicap mai mulţi copii rezultaţi în urma unei sarcini multiple, pe lângă indemnizaţia pentru creşterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se va acorda şi suma prevăzută la art. 5 din ordonanţa de urgenţă, în raport cu numărul copiilor.
(la data 01-feb-2012 Art. 9 din capitolul II modificat de Art. II, punctul 11. din Hotarirea 57/2012 )

CAPITOLUL III: Concediul fără plată pentru creşterea copilului

Art. 10

Persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă pot beneficia, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, de concediul fără plată prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă.

Persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă pot beneficia, după împlinirea de către copil, cu excepţia copilului cu handicap, a vârstei de un an, de concediul fără plată prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 10 din capitolul III modificat de Art. II, punctul 12. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 11

(1)Începând cu cea de-a patra naştere sau, după caz, al patrulea copil adoptat, încredinţat în vederea adopţiei, dat în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau pentru care s-a instituit tutela, persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă au dreptul la un concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

(2)Durata concediului prevăzut la alin. (1) este de 4 luni şi se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, fiecăreia dintre persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, asistentului maternal profesionist pentru copiii proprii, precum şi persoanei care a fost numită tutore, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

(3)Concediul fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se acordă de către angajator pe bază de cerere, însoţită de copia livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului ori, după caz, de copia actului constatator al naşterii sau a extrasului de naştere, precum şi, după caz, de actele doveditoare privind situaţia juridică a copilului faţă de persoana îndreptăţită.

(4)Părinţii fireşti ai copilului, respectiv persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, nu pot beneficia de concediul fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în acelaşi timp. Perioada concediului prevăzut la alin. (1) este diferită pentru fiecare dintre aceştia.

Art. 11

Concediul fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă se acordă de către angajator pe bază de cerere, însoţită de copia livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului şi, după caz, de actele doveditoare privind situaţia juridică a copilului faţă de persoana îndreptăţită.
(la data 28-dec-2012 Art. 11 din capitolul III modificat de Art. III, punctul 8. din Hotarirea 1291/2012 )

CAPITOLUL IV: Stimulentul de inserţie

Art. 12

(1)Stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se acordă lunar persoanelor îndreptăţite care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an.

(1)Stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se acordă lunar persoanelor îndreptăţite care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului, după cum urmează:

a)înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă;

b)după împlinirea de către copil a vârstei de un an, în situaţia prevăzută la art. 2 alin (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 12, alin. (1) din capitolul IV modificat de Art. III, punctul 9. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie se face la cererea scrisă a persoanei îndreptăţite, ori de câte ori aceasta solicită, cu respectarea condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă.

(3)Dacă persoana îndreptăţită, în perioada în care beneficiază de stimulentul de inserţie, doreşte să i se acorde concediul fără plată prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, pe această perioadă, precum şi la reluarea realizării de venituri supuse impozitului, nu mai beneficiază de stimulentul de inserţie.

(3)Dacă persoana îndreptăţită care a optat pentru concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, în perioada în care beneficiază de stimulentul de inserţie, solicită acordarea concediului fără plată prevăzut la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, nu mai beneficiază de stimulentul de inserţie la reluarea realizării de venituri supuse impozitului.
(la data 28-dec-2012 Art. 12, alin. (3) din capitolul IV modificat de Art. III, punctul 9. din Hotarirea 1291/2012 )

(4)În situaţia prevăzută la art. 41 alin. (1) şi (2), dacă solicitarea concediului de cel puţin o lună se produce în ultima lună înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, stimulentul de inserţie se acordă începând cu împlinirea de către copil a vârstei de un an persoanei îndreptăţite care a solicitat iniţial dreptul, dacă aceasta realizează venituri profesionale, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1).
(la data 01-feb-2012 Art. 12, alin. (3) din capitolul IV completat de Art. II, punctul 13. din Hotarirea 57/2012 )

(5)În situaţia prevăzută la art. 41 alin. (1) şi (2), dacă solicitarea concediului de cel puţin o lună se produce în ultima lună înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, stimulentul de inserţie nu se mai acordă.

(6)În cazul în care persoana îndreptăţită care a solicitat concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă realizează venituri profesionale înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, stimulentul de inserţie se va acorda numai după împlinirea de către copil a vârstei de un an.

(7)În situaţia în care unul dintre părinţi se află în plata stimulentului de inserţie acordat în condiţiile alin. (1) lit. a) şi celălalt părinte se află într-o situaţie de natură a genera un nou concediu pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea de către copilul anterior a vârstei de 2 ani.

(8)În situaţia în care unul dintre părinţi se află în plata stimulentului de inserţie acordat în condiţiile alin. (1) lit. b) şi celălalt părinte se află într-o situaţie de natură a genera un nou concediu pentru creşterea copilului, plata stimulentului de inserţie se suspendă şi se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului, cu respectarea prevederilor art. 8, majorată cu suma prevăzută la art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 12, alin. (4) din capitolul IV completat de Art. III, punctul 10. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 13

(1)Stimulentul de inserţie se acordă pe bază de cerere, semnată de persoana îndreptăţită, însoţită de dovada eliberată de angajator sau, după caz, de alte documente eliberate de autorităţile competente ori de declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că aceasta realizează sau urmează să realizeze venituri supuse impozitului.

(2)În situaţia stabilirii dreptului la stimulentul de inserţie pentru persoana care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, cererea de acordare va fi însoţită numai de documentele prevăzute la alin. (1).

(2)În situaţia stabilirii dreptului la stimulentul de inserţie pentru persoana care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, cererea de acordare va fi însoţită numai de documentele prevăzute la alin. (1).
(la data 28-dec-2012 Art. 13, alin. (2) din capitolul IV modificat de Art. III, punctul 11. din Hotarirea 1291/2012 )

(3)În situaţia stabilirii dreptului la stimulentul de inserţie pentru persoana care deşi are dreptul nu solicită acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, cererea este însoţită de actele doveditoare necesare stabilirii acestui drept, dintre cele prevăzute la art. 6.

CAPITOLUL V: Alocaţia de stat pentru copii

Art. 14

(1)Copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, beneficiază de alocaţia de stat pentru copii în cuantumul prevăzut la art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

(2)În situaţia copiilor în vârstă de peste 2 ani, respectiv de peste 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, alocaţia de stat pentru copii se acordă în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată.

Art. 15

(1)Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la art. 14 alin. (1) se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de actul de identitate al solicitantului şi de certificatul de naştere sau, după caz, de actul constatator al naşterii sau extrasul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, în original şi în copie, certificate pentru conformitate cu originalul, precum şi de actele doveditoare prevăzute de lege pentru solicitarea acestui drept.

(2)În situaţia în care alocaţia de stat pentru copii se solicită odată cu indemnizaţia lunară sau, după caz, cu stimulentul de inserţie prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4), respectiv art. 7 din ordonanţa de urgenţă, cererea se completează potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.

(3)În situaţia în care alocaţia de stat pentru copii se solicită distinct, se utilizează formularul de cerere prevăzut de Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a alocaţiei de stat pentru copii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2008.

Art. 16

Alocaţia de stat pentru copii se cumulează cu indemnizaţia lunară sau cu stimulentul de inserţie prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4), respectiv art. 7 din ordonanţa de urgenţă.

(la data 01-feb-2012 capitolul V abrogat de Art. II, punctul 14. din Hotarirea 57/2012 )

CAPITOLUL VI: Stabilirea şi plata indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a alocaţiei de stat pentru copiiCAPITOLUL VI: Stabilirea şi plata indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a sprijinului lunar(la data 01-feb-2012 capitolul VI modificat de Art. II, punctul 15. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 17

Drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă pot fi solicitate de către persoana îndreptăţită sau, după caz, de reprezentantul legal ori de mandatarul acestora, împuternicit prin procură.

Art. 18

(1)Cererea privind acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) şi la art. 7 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se completează de către persoanele îndreptăţite, reprezentanţii legali sau mandatarii acestora, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.

(1)Cererea privind acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 11, art. 31 alin. (1) şi (2) şi la art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se completează de către persoanele îndreptăţite, reprezentanţii legali sau mandatarii acestora, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1
(la data 01-feb-2012 Art. 18, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 16. din Hotarirea 57/2012 )

(2)Majorarea prevăzută la art. 9 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă se acordă la solicitarea scrisă a persoanei îndreptăţite, însoţită de copia certificatului de naştere al copilului.

(2)Majorarea prevăzută la art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se acordă de la data naşterii copilului, la solicitarea scrisă a persoanei îndreptăţite, însoţită de copia certificatului de naştere al copilului, depusă la primărie sau la agenţia teritorială în a cărei rază domiciliază, nu mai târziu de data la care primul copil împlineşte vârsta legală de încetare a concediului.
(la data 28-dec-2012 Art. 18, alin. (2) din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 12. din Hotarirea 1291/2012 )

(3)Pentru situaţia prevăzută la art. 6 alin. (5) lit. a), adeverinţa se completează potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.

(4)În aplicarea prevederilor art. 8 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, părintele supravieţuitor trebuie să depună cererea în termen de 60 de zile de la data decesului înregistrat în certificatul constatator de deces, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

(5)În cazul în care părintele supravieţuitor doreşte schimbarea opţiunii de acordare a dreptului, acesta depune cererea însoţită de documentele justificative care să ateste îndeplinirea condiţiilor de acordare.
(la data 01-feb-2012 Art. 18, alin. (3) din capitolul VI completat de Art. II, punctul 17. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 19

(1)Cererile prevăzute la art. 18 alin. (1) şi (2), însoţite de documentele justificative depuse de persoanele îndreptăţite la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza căreia/căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, se transmit de către primar la agenţia judeţeană pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţia teritorială pe bază de borderou, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. Modelul de borderou este prevăzut în anexa nr. 3.

(1)Cererile prevăzute la art. 18 alin. (1) şi (2), însoţite de documentele justificative depuse de persoanele îndreptăţite la primăria unităţii/subdiviziunii administrativ – teritoriale pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, se transmit de către primar agenţiei teritoriale pe bază de borderou, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. Modelul de borderou este prevăzut în anexa nr. 3.
(la data 01-feb-2012 Art. 19, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 18. din Hotarirea 57/2012 )

(2)Primăriile au obligaţia să verifice documentaţia depusă de solicitanţi şi să transmită agenţiilor teritoriale dosarele complete, cu toate documentele justificative corespunzătoare dreptului solicitat.

(3)Cererile prevăzute la art. 18 alin. (1) şi (2) sunt certificate, prin semnătură şi ştampilă, de către primar sau, după caz, de către persoana împuternicită de acesta.

Art. 20

(1)Solicitarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) şi la art. 7 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se soluţionează prin decizie emisă de directorul executiv al agenţiei teritoriale, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.

(1)Solicitarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 11, art. 31 alin. (1) şi (2) şi la art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se soluţionează prin decizie scrisă emisă de directorul executiv al agenţiei teritoriale, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 20, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 19. din Hotarirea 57/2012 )

(2)Decizia prevăzută la alin. (1) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, direct sau prin poştă.

(3)Datele cuprinse în cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă, însoţită de actele doveditoare, sunt supuse confidenţialităţii. Acestea vor putea fi folosite numai în scopul stabilirii dreptului la concediu şi indemnizaţie lunară, stimulent de inserţie sau alocaţie de stat pentru copii şi al întocmirii unor situaţii statistice.

(4)Deciziile prevăzute la alin. (1) se emit potrivit modelului ce va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, denumită în continuare Agenţie.

Art. 21

(1)La stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile realizate de persoana îndreptăţită, obţinute în condiţiile art. 3 din ordonanţa de urgenţă, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă.

(2)Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se calculează prin aplicarea cotei de 75% asupra bazei de calcul stabilite potrivit alin. (1).

(2)Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se calculează prin aplicarea cotei de 85% asupra bazei de calcul stabilite potrivit alin. (1).
(la data 28-dec-2012 Art. 21, alin. (2) din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 13. din Hotarirea 1291/2012 )

(3)Pentru luna în care s-a născut copilul se ia în calcul venitul cuvenit în luna respectivă.

(3)Pentru luna în care s-a născut copilul se ia în calcul venitul cuvenit în luna respectivă, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 21, alin. (3) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 20. din Hotarirea 57/2012 )

(4)În situaţia în care cele 12 luni anterioare datei naşterii copilului se constituie numai din perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, fără venituri aferente acestora, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului este de 600 lei. Dacă persoana realizează venituri o perioadă de câteva luni în interiorul celor 12 luni, baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului este reprezentată de suma totală a veniturilor realizate în aceste luni, împărţită la 12.

(4)În situaţia în care cele 12 luni anterioare datei naşterii copilului se constituie numai din perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, fără venituri aferente acestora, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului este de 1,2 ISR. Dacă persoana realizează venituri o perioadă de câteva luni în interiorul celor 12 luni, baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului este reprezentată de suma totală a veniturilor realizate în aceste luni, împărţită la 12.
(la data 01-feb-2012 Art. 21, alin. (4) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 20. din Hotarirea 57/2012 )

(5)Dacă din calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului potrivit prevederilor alin. (2) rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.

(5)Dacă din calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului potrivit prevederilor alin. (2) rezultă un cuantum mai mic de 1,2 ISR, se acordă 1,2 ISR.
(la data 01-feb-2012 Art. 21, alin. (5) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 20. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 22

(1)În situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau agricole, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se recalculează în baza dovezilor eliberate de organele competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plăţii anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care s-a completat declaraţia pe propria răspundere.

(2)Dovada prevăzută la alin. (1) se transmite de către persoana beneficiară la agenţia teritorială, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3)Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum se acordă pentru toată perioada de la data stabilirii dreptului.

(4)Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum, stabilită de la data acordării, se recuperează de la beneficiar.

(5)În vederea verificării veniturilor din activităţi independente sau agricole, agenţia teritorială poate solicita direcţiei generale a finanţelor publice din judeţ, respectiv municipiul Bucureşti situaţia privind veniturile realizate efectiv de persoanele beneficiare ale indemnizaţiei prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă.

(6)În situaţia în care persoana beneficiară nu transmite în termenul prevăzut la alin. (2) dovada prevăzută la alin. (1), pe baza situaţiei transmise de direcţia generală a finanţelor publice, agenţia teritorială este îndreptăţită să modifice cuantumul indemnizaţiei.
(la data 28-dec-2012 Art. 22, alin. (4) din capitolul VI completat de Art. III, punctul 14. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 23

(1)Dreptul reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului se cuvine după cum urmează:

a)începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului, indiferent de persoana îndreptăţită care solicită dreptul, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;

b)începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;

c)începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;

d)de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) şi c);

e)începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul stimulentului de inserţie nu mai realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, şi solicită revenirea în concediul pentru creşterea copilului, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.

(2)Indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă de la datele prevăzute la alin. (1) lit. a)- d), dar nu mai devreme de data la care s-a aprobat concediul pentru creşterea copilului ori a încetat realizarea de venituri supuse impozitului.

(3)Drepturile prevăzute la art. 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 35 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 23, alin. (2) din capitolul VI completat de Art. II, punctul 21. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 24

Dreptul reprezentând stimulentul de inserţie se cuvine după cum urmează:

a)începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptăţită îşi reia activitatea profesională şi realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;

b)de la data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;

b)de la data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) din ordonanţa de urgenţă;
(la data 28-dec-2012 Art. 24, litera B. din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 15. din Hotarirea 1291/2012 )

c)de la data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;

d)de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) şi c);

e)începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul indemnizaţiei pentru creşterea copilului realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, şi plata acesteia se suspendă, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.

Art. 25

Pe perioada acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, plata pensiei de invaliditate şi a venitului de completare, acordate potrivit legii, nu se suspendă.

Art. 26

(1)Plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a alocaţiei de stat pentru copii se efectuează începând cu luna următoare aprobării cererii prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale.

(1)Plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a drepturilor prevăzute la art. 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) se efectuează începând cu luna următoare aprobării cererii prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale.
(la data 01-feb-2012 Art. 26, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 22. din Hotarirea 57/2012 )

(1)Plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a drepturilor prevăzute la art. 31 alin. (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se efectuează începând cu luna următoare aprobării cererii prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale.
(la data 28-dec-2012 Art. 26, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 16. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)Cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi al stimulentului aferent fracţiunilor de lună se stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.

Art. 27

Plata drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă se efectuează lunar, prin mandat poştal, la domiciliul persoanei îndreptăţite, al reprezentantului legal sau al mandatarului acestora ori, la cererea acestora, în cont deschis la o unitate bancară.

Art. 28

(1)Agenţiile teritoriale solicită Agenţiei creditele bugetare corespunzătoare drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă, până cel târziu la data de 15 a fiecărei luni.

(2)Agenţia solicită Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale creditele bugetare prevăzute la alin. (1), centralizate la nivelul întregii ţări, până cel târziu la data de 20 a fiecărei luni.

Art. 29

(1)În aplicarea prevederilor art. 16 şi 17 din ordonanţa de urgenţă, autorităţile competente au obligaţia de a transmite agenţiilor teritoriale lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, tabelul nominal cu persoanele aflate în situaţii de natură a genera încetarea sau suspendarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă, precum şi data la care acestea s-au produs.

(1)În aplicarea prevederilor art. 16 şi 17 din ordonanţa de urgenţă, autorităţile competente au obligaţia de a transmite agenţiilor teritoriale lunar, până la data de 5 a fiecărei luni, tabelul nominal cu persoanele aflate în situaţii de natură a genera încetarea sau suspendarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă, precum şi data la care acestea s-au produs, inclusiv pentru cele prevăzute la art. 36 şi 37 din ordonanţa de urgenţă.
(la data 01-feb-2012 Art. 29, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 23. din Hotarirea 57/2012 )

(2)Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a)primăria, pentru situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. g), precum şi la art. 17 alin. (1) lit. c)din ordonanţa de urgenţă, precum şi pentru orice modificări cunoscute de aceasta cu privire la realizarea de venituri supuse impozitului pe venit de către beneficiari, de natură a genera încetarea sau suspendarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă;

b)direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a)- d) şi f) din ordonanţa de urgenţă;

c)inspectoratul judeţean de poliţie, pentru situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. e) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 30

(1)În cazul în care 3 luni consecutiv se înregistrează mandate poştale returnate, plata drepturilor prevăzute în ordonanţa de urgenţă se suspendă, urmând ca agenţia teritorială să verifice cauzele care au condus la această situaţie.

(2)După verificarea prevăzută la alin. (1), plata drepturilor se reia, inclusiv cu plata drepturilor restante, din oficiu, în situaţia în care se constată că nu este culpa persoanei îndreptăţite sau, după caz, la cererea persoanei îndreptăţite, dacă sunt menţinute condiţiile de acordare.

Art. 31

În cazul în care persoana beneficiară de indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, de stimulent lunar îşi schimbă domiciliul ori, după caz, reşedinţa în altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, agenţia teritorială plătitoare a acestor drepturi, la solicitarea acesteia are obligaţia de a transfera cererea şi actele doveditoare care au stat la baza deschiderii dreptului, însoţite de situaţia privind data până la care s-a efectuat plata drepturilor şi sumele restante, la agenţia teritorială în a cărei rază beneficiarul şi-a stabilit noul domiciliu ori, după caz, reşedinţa.

În cazul în care persoana beneficiară de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 7, 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) îşi schimbă domiciliul ori, după caz, reşedinţa în altă unitate/subdiviziune administrativ-teritorială decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, agenţia teritorială plătitoare a acestor drepturi, la solicitarea acesteia, are obligaţia de a transfera cererea şi actele doveditoare care au stat la baza deschiderii dreptului, însoţite de situaţia privind data până la care s-a efectuat plata drepturilor şi sumele restante, agenţiei teritoriale în a cărei rază beneficiarul şi-a stabilit noul domiciliu ori, după caz, reşedinţa.
(la data 01-feb-2012 Art. 31 din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 24. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 31

În cazul în care persoana beneficiară de drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 7, 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă îşi schimbă domiciliul ori, după caz, reşedinţa în altă unitate/subdiviziune administrativ-teritorială decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, agenţia teritorială plătitoare a acestor drepturi, la solicitarea acesteia, are obligaţia de a transfera cererea şi actele doveditoare care au stat la baza deschiderii dreptului, însoţite de situaţia privind data până la care s-a efectuat plata drepturilor şi sumele restante, agenţiei teritoriale în a cărei rază beneficiarul şi-a stabilit noul domiciliu ori, după caz, reşedinţa.
(la data 28-dec-2012 Art. 31 din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 17. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 32

Suspendarea plăţii/încetarea drepturilor/Reluarea plăţii drepturilor/Modificarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se face prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale şi se comunică beneficiarului în termen de 15 zile lucrătoare. Modelele deciziilor se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

(1)Suspendarea plăţii/încetarea drepturilor/ Reluarea plăţii drepturilor/Modificarea cuantumului drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 7, 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) se face prin decizie scrisă a directorului executiv al agenţiei teritoriale, care se comunică beneficiarului în termen de 15 zile lucrătoare. Modelele deciziilor se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei.

(1)Suspendarea plăţii/Încetarea drepturilor/ Reluarea plăţii drepturilor/Modificarea cuantumului drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 7, 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se face prin decizie scrisă a directorului executiv al agenţiei teritoriale, care se comunică beneficiarului în termen de 15 zile lucrătoare. Modelele deciziilor se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei.
(la data 28-dec-2012 Art. 32, alin. (1) din capitolul VI modificat de Art. III, punctul 18. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)În situaţia în care persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului pe venit, are obligaţia de a comunica aceasta în condiţiile art. 19 din ordonanţa de urgenţă. Pentru respectarea prevederilor art. 19 din ordonanţa de urgenţă, angajatorul are obligaţia de a comunica agenţiei teritoriale faptul că persoana îndreptăţită şi-a reluat activitatea în termen de 5 zile de la această dată.
(la data 01-feb-2012 Art. 32 din capitolul VI modificat de Art. II, punctul 25. din Hotarirea 57/2012 )

CAPITOLUL VII: Dispoziţii finale

Art. 33

(1)În vederea asigurării în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a persoanelor beneficiare de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului sau de concediul fără plată prevăzut la art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, agenţiile teritoriale au obligaţia lunar să vireze caselor de asigurări de sănătate teritoriale contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi să transmită tabelul nominal privind persoanele beneficiare.

(1)În vederea asigurării în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a persoanelor beneficiare de drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, agenţiile teritoriale au obligaţia de a vira lunar caselor de asigurări de sănătate teritoriale contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi de a transmite tabelul nominal privind persoanele beneficiare.
(la data 01-feb-2012 Art. 33, alin. (1) din capitolul VII modificat de Art. II, punctul 26. din Hotarirea 57/2012 )

(2)Agenţiile teritoriale transmit Agenţiei, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna anterioară, fundamentarea creditelor necesare pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele beneficiare.

(3)Agenţia solicită Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale creditele bugetare prevăzute la alin. (2) centralizate la nivelul întregii ţări până cel târziu la data de 20 a fiecărei luni.

Art. 34

(1)Persoanele îndreptăţite care se află în concediul fără plată prevăzut la art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă au obligaţia să comunice în scris agenţiei teritoriale această opţiune, pentru a se putea plăti contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 33 alin. (1).

(2)Comunicarea va fi însoţită în mod obligatoriu de adeverinţa de la angajator că persoana se află în concediu fără plată sau, după caz, de declaraţia pe propria răspundere că nu realizează venituri supuse impozitului, precum şi de orice alte documente solicitate de agenţia teritorială.

(3)Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează începând cu luna transmiterii comunicării.

(4)Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care nu comunică datele menţionate, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi efectuată până la comunicare.

Art. 35

Pentru persoanele prevăzute la art. 33 şi 34, agenţiile teritoriale au obligaţia lunar să vireze contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi să depună până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Modalitatea de depunere a declaraţiei este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.

Art. 36

(1)Perioada în care se beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, precum şi în sistemul asigurărilor sociale de şomaj.

(2)În vederea înregistrării în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de şomaj a perioadelor asimilate prevăzute la alin. (1), agenţiile teritoriale au obligaţia de a depune lunar la casa teritorială de pensii, precum şi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, în termenul şi în condiţiile stabilite de lege, Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

(3)În situaţia prevăzută la art. 17, reprezentantul legal al persoanei îndreptăţite lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile este doar primitorul drepturilor, acestuia nefiindu-i aplicabile prevederile alin. (1) şi (2), respectiv ale art. 21 şi 22 din ordonanţa de urgenţă.

Art. 37

Persoanele care doresc să schimbe modalitatea de plată pentru care au optat iniţial au obligaţia să comunice în scris această nouă opţiune de plată agenţiei teritoriale. Agenţia teritorială va solicita beneficiarului documentele justificative necesare pentru noua opţiune.

Art. 38

(1)Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de concediu şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului acordate prin aceste instituţii.

(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile tuturor categoriilor de personal.

(3)În situaţia în care în perioada concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei aferente raportul de muncă sau de serviciu al persoanelor prevăzute la alin. (1) încetează, plata indemnizaţiei se asigură, prin agenţiile teritoriale, până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an sau, după caz, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au obligaţia să transmită agenţiilor teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază persoana beneficiară cererea şi documentele doveditoare ale acesteia care au stat la baza stabilirii dreptului.

(5)Instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au obligaţia să transmită trimestrial Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale situaţia privind numărul de beneficiari şi sumele plătite cu acest titlu.

(6)Situaţia prevăzută la alin. (5) se va trimite până la data de 15 a lunii următoare celei în care s-a încheiat trimestrul.
(la data 28-dec-2012 Art. 38, alin. (4) din capitolul VII completat de Art. III, punctul 19. din Hotarirea 1291/2012 )

Art. 381

(1)Pentru menţinerea dreptului la indemnizaţie, stimulent de inserţie sau a celor prevăzute la art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă, în condiţiile art. 38 din ordonanţa de urgenţă, beneficiarii au îndatorirea să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Codului fiscal.

(1)Pentru menţinerea dreptului la indemnizaţie, stimulent de inserţie sau a celor prevăzute la art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă, în condiţiile art. 38 din ordonanţa de urgenţă, beneficiarii cu drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au îndatorirea să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Codului fiscal.
(la data 28-dec-2012 Art. 38^1, alin. (1) din capitolul VII modificat de Art. III, punctul 20. din Hotarirea 1291/2012 )

(2)Obligaţiile legale prevăzute la alin. (1) sunt cele stabilite potrivit art. 248 lit. a)-c) din Codul fiscal şi se datorează bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti.

(21)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) persoanele singure care au în îngrijire şi în creştere copii şi care beneficiază de drepturile prevăzute la art. 2, 7, 31 şi 32 din ordonanţa de urgenţă.

(22)În situaţia în care se constată că obligaţia prevăzută la alin. (1) nu a fost îndeplinită în termenul prevăzut la art. 38 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, acordarea indemnizaţiei se prelungeşte cu încă două luni, urmând ca după acest termen plata să fie suspendată în condiţiile art. 38 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă.
(la data 28-dec-2012 Art. 38^1, alin. (2) din capitolul VII completat de Art. III, punctul 21. din Hotarirea 1291/2012 )

(3)În situaţia în care în perioada de suspendare prevăzută la art. 38 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă dreptul încetează în condiţiile art. 16 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, iar persoana îndreptăţită aduce în această perioadă dovada prin care se confirmă plata obligaţiilor legale faţă de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsă între data suspendării drepturilor şi data încetării acordării acestora.

(4)Beneficiarii de indemnizaţie sau stimulent de inserţie care au în proprietate bunuri aflate în altă unitate/subdiviziune administrativ-teritorială decât cea în care s-au stabilit drepturile au obligaţia ca, până la data de 20 ianuarie a fiecărui an, să prezinte la autoritatea publică locală unde s-a stabilit dreptul copia certificatului de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială se află bunurile impozabile sau taxabile, prin care se face dovada achitării obligaţiilor legale către bugetele locale pentru anul anterior

(5)Modelul tabelului centralizator prevăzut la art. 38 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, cuprinzând beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă, se stabileşte prin decizie a directorului general al Agenţiei şi se comunică atât agenţiilor teritoriale, cât şi primarilor.

Art. 382

Drepturile stabilite în condiţiile art. 12-14 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, se menţin până la stabilirea prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale a drepturilor prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai târziu de 31 martie 2012.

Art. 383

Prevederile art. 18 alin. (4) şi (5) şi art. 381 se aplică în mod corespunzător în situaţia stabilirii drepturilor la indemnizaţia pentru creşterea copilului, respectiv la stimulentul lunar, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 384

În situaţia în care drepturile de alocaţie de stat pentru copii se solicită în acelaşi timp cu dreptul de indemnizaţie pentru creşterea copilului, respectiv de stimulent de inserţie, se va utiliza formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1.
(la data 01-feb-2012 Art. 38 din capitolul VII completat de Art. II, punctul 27. din Hotarirea 57/2012 )

Art. 39

În aplicarea prezentelor norme metodologice, precum şi pentru reglementarea unor situaţii care pot să apară pe parcursul aplicării în acelaşi timp a prevederilor ordonanţei de urgenţă, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate emite instrucţiuni sau precizări, în limitele legii, care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Art. 40

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice


0 Răspunsuri to “Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un comentariu


Top click-uri

  • Niciunul